• Echipa noastră

    Suntem profesioniști uniți de aceeași pasiune în munca pentru o societate civilă vibrantă și educație pentru viitor pentru toți elevii.

    Cunoaște-ne mai jos, transparent și deschis, așa cum îi stă bine oricărei organizații nonprofit. Iată echipa noastră executivă, în ordinea cronologică în care ne-am alăturat organizației începând cu 2011.

    Radu Moțoc

    Executive President

    Radu are peste 25 de ani de experiență profesională în sectorul nonprofit din România. A fost, pe rând, voluntar, coordonator de proiecte, manager de granturi și director de programe, în organizații precum Asociația Pro Democrația, ActiveWatch, Fundația pentru o Societate Deschisă. A preluat conducerea executivă a Asociației Techsoup în 2012.

    Este, de asemenea, președinte al consiliului director al Centrului pentru Resurse Juridice, organizație care pledează pentru respectarea drepturilor omului și accesul liber la un act de justiție echitabil.

    Radu este licențiat în științe politice la Universitatea din București și a urmat studii de master în relații internaționale la Institutul de Cercetări Politice al Universității din București. Este absolvent al programului Aspen Young Leaders al Institutului Aspen România și a fost bursier al programului Marshall Memorial Fellows al German Marshall Fund of the United States în 2016-2017.

    Elena Coman

    Director of Development

    Elena lucrează de peste 20 de ani în sectorul nonprofit, muncă începută și consolidată în organizații precum Clubul Român de Presă sau Fundația pentru o Societate Deschisă. A fost coordonator de proiecte și programe și director de comunicare. Este parte din echipa Asociației Techsoup încă din 2012.

    Elena este absolventă de liceu pedagogic, licențiată în științe politice la Școala Națională de Științe Politice și Administrative și are un master în etică aplicată la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București. În prezent urmează un nou master, în monitorizare și evaluare, la Saarland University, Germania.

    Este alumnă IVLP - International Visitor Leadership Program al US Department of State în 2020, ca parte a programului Education in a digital world.

    Gabriela Anghel

    Senior Program Manager

    Gabriela s-a alăturat Asociației Techsoup în 2016, după ce a gestionat proiecte de consultanță în sectorul privat vreme de 12 ani. A descoperit impactul pe care sectorul nonprofit îl produce în comunitate ca voluntară într-un grup de inițiativă civică din București.

    Studentă Erasmus în teorie politică la Università degli Studi di Cagliari, Italia, Gabriela este licențiată în științe politice și are un master în comunicare și relații publice la Universitatea din București.

    Este, de asemenea, alumnă a Professional Fellows Program al US Department of State, Bureau of Educational and Cultural Affairs, în bună guvernare și societate civilă, în 2020-2021.

    Adela Beca

    Director of Educational Programs

    Adela s-a alăturat echipei în 2019, după aproape 10 ani de lucru în marketing și comunicare în sectorul privat și public. Timp de 2 ani a fost profesor pentru învățământ primar într-un sat de lângă București, în cadrul programului Teach for Romania. Așa și-a descoperit pasiunea pentru educație și a decis să se dedice noului ei obiectiv: acela de a sprijini cât mai mulți profesori să acceseze resurse de dezvoltare profesională de calitate.

    Studiile ei includ un master în publicitate la o școală de afaceri, marketing și comunicare din Barcelona și o diplomă de licență în publicitate de la Universitatea din București – Jurnalism și Studii de Comunicare.

    Este alumnă IVLP - International Visitor Leadership Program al US Department of State, ca parte a programului ”Hidden no more - Women in STEM” în 2023.

    Loredana Luțescu

    Community Manager

    Loredana este activă în sectorul neguvernamental din România de peste 10 ani, timp în care s-a dedicat mai multor cauze, însă dezvoltarea organizațională și cea de comunități, cu precădere online, sunt ariile în care și-a descoperit adevărata pasiune. S-a alăturat echipei Asociației Techsoup în 2023.

    Este licențiată în studii culturale și a urmat un master de publicitate și marketing la Universitatea de Vest din Timișoara. Totodată, este trainer și manager de proiect acreditat, cu peste 30 de sesiuni de formare facilitate și multe proiecte coordonate.

    Lori este alumnă #trilennials, programul FDSC pentru lideri tineri din societatea civilă, și co-fondatoare a organizației Tineri pentru Sustenabilitate - un ONG fondat pentru tinerii pasionați de sustenabilitate.

    Evelina Selea

    Program and Learning Experience Manager

    Eve s-a alăturat echipei Asociației Techsoup în 2024, după aproape 10 de ani de muncă corporații internaționale precum Oracle sau Societe Generale Global Solution Centre ca manager de proiecte, echipe sau trainer. A susținut sute de ore de training pentru echipe din România sau Cehia și urmărește cu pasiune să ajute adulții să își sistematizeze învățarea.

    Este licențiată în limbi moderne la Durham University, Marea Britanie, și urmează în prezent cursurile Facultății de Psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai.

    Lexi Nechita

    Program and Learning Experience Manager

    Lexi s-a alăturat echipei Asociației Techsoup în 2024. Este ghidată de pasiunea pentru învățare în fiecare etapă a carierei sale cu o misiune clară: crearea unor experiențe educaționale autentice, relevante și eficiente. Ulterior certificării sale ca trainer, în cei peste 11 ani de activitate, Lexi a construit și facilitat proiecte variate de learning & development în industrii precum bancassurance, servicii, educație și nonprofit, colaborând cu organizații precum Asociația Minte Forte, Fundația Noi Orizonturi sau Școala Încrederii.

    A absolvit Facultatea de Psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai, urmată de două programe de master la aceeași universitate: Consiliere Psihologică – Sănătate și Dezvoltare Mentală și Resurse Umane și Sănătate Organizațională.

  • Consiliul Director

    Consiliul Director este organismul de bună guvernanță al unei organizații neguvernamentale.

    Cunoaște-i mai jos pe membrii consiliului Asociației Techsoup.

    Radu Moțoc

    Președinte

    Radu Moțoc are peste 20 de ani de experiență în sectorul nonprofit din România. Este absolvent al programului Young Leaders al Institutului Aspen România și bursier al programului Marshall Memorial Fellowship al German Marshall Fund of the United States în 2016-2017.

    Mădălina Mocan

    Vicepreședinte

    Mădălina este membru executiv al Consiliului Director ProTect, platformă națională care reunește organizațiile neguvernamentale din domeniul antitrafic, și cercetător afiliat Centrului pentru Studiul Democrației din Cluj-Napoca.

    Este alumnă a programului Young Leaders al Institutului Aspen România, bursieră a programului Marshall Memorial Fellowship a German Marshall Fund of the United States și moderatoare a seminariilor de leadership ale Aspen Institute România.

    Andrei Roth

    Membru

    Andrei are o vastă experiență în telecomunicații și IT. Conduce proiecte strategice inter-departamentale și inter-geografice în UiPath, unicornul tehnologic românesc.

    A absolvit UC Berkeley Haas School of Business cu o diplomă de licență în științe.

    Andrei Pogonaru

    Membru

    După 9 ani petrecuți studiind și lucrând în străinătate, Andrei s-a întors în România pentru a se alătura afacerii de familie. A inițiat în România proiectul de social banking Good.Bee și un fond de private equity.

    Andrei este absolvent de licență și master în matematică la University of Cambridge și absolvent al programului comun de Executive MBA al Columbia Business School și London Business School.

  • Fondator

    Asociația Techsoup a fost fondată și înregistrată în România ca organizație independentă în 2010.

    Section image

    Chris Worman

    Fondator și membru de onoare

    După mai mulți ani în fundraising și comunicare pentru organizații nonprofit americane, Chris a sosit în România în 2005 ca voluntar Peace Corps.

    În 2007 a creat prima fundație comunitară din România - Fundația Comunitară Odorheiu Secuiesc - și apoi a continuat să construiască întreprinderi sociale și programe educaționale pentru lideri ai societății civile din România până în 2011. Începând cu 2011 a fost vicepreședinte al TechSoup, în Varșovia și San Francisco. În 2020 a fondat Connect Humanity, o organizație dedicată conectării comunităților cu resursele de care au nevoie pentru a atinge echitatea digitală. Începând cu 2024, s-a întors la intersecția dintre comunități, filantropie și tehnologie, cu GivingTuesday.

    Are un master în Politici Publice de la UC Berkeley, Goldman School of Public Policy.

    Chris a fondat Asociația Techsoup în 2010, cu ambiția de a aduce în România cel mai mare program de tehnologie pentru organizații nonprofit: TechSoup. A fost președinte al consiliului director al Asociației până la finalul anului 2023.

  • TechSoup și TechSoup Global Network

    Section image

    Asociația Techsoup este membră a TechSoup Global Network din 2010.

    TechSoup Global Network este o rețea internațională de organizații independente care susțin programe de creștere și consolidare prin tehnologie a organizațiilor nonprofit din toată lumea.

    Fiecare partener din rețea își adaptează programul la nevoile comunității sale, iar împreună susținem cel mai mare program din lume de acces la tehnologie pentru organizații nonprofit: TechSoup.

    TechSoup Global Network este coordonată de TechSoup, organizație cu sediul în San Francisco, SUA.

    Section image

    Asociația Techsoup este membră și a TechSoup Europe, rețeaua europeană de organizații care sprijină utilizarea tehnologiei de către ONG-urile europene.