Ne-am început anul mai în forță ca niciodată: pe 5 ianuarie reîncepeam trainingurile pentru profesori și îi aveam invitați pe partenerii noștri de la Facultatea de Științe Educaționale de la Universitatea din Cambridge. În ianuarie și februarie petreceam weekenduri alături de profesori de pedagogie de la aproape toate liceele pedagogice din țară. Planificasem anul cu mult entuziasm și știam ce aveam de făcut și cum vom face până la finalul lui 2021. Echipa noastră era obișnuită să lucreze destul de mult distribuit. Aveam deja și instrumentele care să ne permită să facem cu succes acest lucru, dar tot la birou, împreună, ne simțeam cel mai bine să lucrăm. A venit martie 2020.

Ca mulți dintre voi, ne-am văzut prietenii rar anul acesta, iar familiile și mai rar. Am lucrat cu totul de acasă și ne-am mai întâlnit fizic în formulă completă doar o singură dată, în iunie, cu distanțare. Noua noastră colegă, Natalia, ni s-a alăturat online. Am muncit mai mult și cu mai puține pauze.

Munca noastră este despre două categorii esențiale de prim respondenți ai acestei pandemii: profesorii și organizațiile nonprofit. Nu a fost pentru nimeni, un an ușor.

În timp ce finanțările pentru misiunile lor aproape au dispărut, organizațiile nonprofit din România au mobilizat resurse uriașe pentru a suplini lipsurile sistemului medical. Au strâns donații impresionante pentru spitale, dar nu au mai găsit fonduri pentru propriile programe. Au avut de ales între a adresa criza din spitale și comunități, a-și păstra angajații și a-și continua programele pentru unii dintre cei mai vulnerabili și uitați în pandemie: oameni fără locuință, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței în familie. În ciuda efortului lor uriaș, organizațiile nonprofit nu au fost incluse în nicio strategie de sprijin guvernamentală și nu au beneficiat de nicio formă de sprijin financiar dintre cele rezervate sectorului privat de către guvern.

Toate sistemele educaționale din lume s-au îndoit sub pandemie, însă țări care până acum au luat în serios învățarea digitală, pregătirea profesorilor și adresarea inechităților din educație au reușit să facă față acestei încercări ceva mai bine. Copiii săraci ai României vor avea nevoie de educatori bine pregătiți și empatici pentru a-i ajuta să recupereze cât au pierdut anul acesta, dar și de politici publice cu sens care să îi pună cu adevărat în centrul învățării. Învățătorii și profesorii au fost și ei întinși la maximum de acest an.

La finalul acestui an suntem recunoscători pentru eforturile și sacrificiile făcute de comunitățile pe care le servim. Munca lor ne-au dat motivație și forță.

Mii de organizații au lucrat anul acesta pentru ca toți cei vulnerabili și uitați în pandemie să continue să aibă o plasă de siguranță. Mii de educatori au făcut eforturi pentru a continua educația cât mai multor copii.

Nu va fi ușor nici anul următor. Dar lucrurile grele sunt cele care merită făcute, am învățat acest lucru de la comunitățile noastre.