15 profesori din sistemul public de învățământ sunt primii bursieri ai Predau Viitor Fellowship, un program gratuit de formare și colaborare dedicat profesorilor din învățământul public care va avea loc pe parcursul anului școlar 2025-2026. Programul oferă profesorilor un cadru sigur și profesionist în care pot testa noi metode didactice, pot reflecta împreună la impactul acestora și pot crește ca lideri pedagogici în comunitățile lor.
Programul este structurat în cinci module. La începutul fiecărui modul, profesorii lucrează cu un expert și dezvoltă conținutul, primesc provocări pedagogice pe care le aplică la clasă, apoi se reunesc și discută rezultatele, își oferă reciproc feedback și decid ce metode vor integra pe termen lung în activitatea de la clasă.
„În Predau Viitor Fellowship, ne propunem să construim contexte de învățare continuă care să le ofere profesorilor din învățământul public obligatoriu nu doar instrumente teoretice, ci mai ales oportunitatea de a testa, de a colabora și de a reflecta împreună cu alți colegi. Vocile mari de profesori, de care e atâta nevoie, se cresc cu pași și schimbări mici la clasă, care devin rutine pedagogice eficiente pentru învățare. În Predau Viitor Fellowship mizăm atât pe planificare pedagogică pentru dezvoltarea de competențe, cât și pe construirea unei comunități de practicieni care împărtășesc valori și experiențe concrete din clasă, care construiesc un spațiu autentic de micro-experimente pedagogice de încercare și eroare, de colaborare între profesori de diferite materii și cicluri școlare, de schimb de abordări și de rutine pedagogice, care să susțină o învățare eficientă pentru toți elevii, și să meargă dincolo de abordările centrate pe excelență”, spune Adela Beca, Director Programe Educaționale la Asociația Techsoup.
Predau Viitor Fellowship se adresează cadrelor didactice din învățământul public obligatoriu, indiferent de disciplină sau nivel, dar acordă o atenție deosebită profesorilor de informatică și TIC care predau în școli din orașe mici și medii sau din mediul rural. Cadrele didactice sunt alese din rândul profesorilor care au absolvit cursuri organizate de noi, precum cele din cadrul programelor Experience AI, Siguranța AI, Scratch sau Incubatorul Civic Digital.
Programul se desfășoară în format hibrid, fiind structurat în mai multe etape menite să susțină dezvoltarea profesională a participanților pe parcursul unui întreg an școlar. Acesta a debutat cu un bootcamp intensiv la București, în perioada 26 - 31 octombrie 2025.

„Particip la cursurile organizate de Asociația Techsoup de mai bine de zece ani. În fiecare an am urmat două-trei programe de formare și, de fiecare dată, am descoperit lucruri noi despre pedagogie, concepte pe care, sincer, nu știu dacă le-am întâlnit vreodată înainte. Am cunoscut profesori din alte localități cu care am rămas în legătură și cu care continui să schimb idei. Pentru mine, scopul este clar: să-i învățăm pe copii să gândească critic. Când citesc un text, să înțeleagă sensul, să-și pună întrebări, să facă propriile conexiuni și să lege informațiile între ele. Așa reușim să scoatem monotonia dintr-o zi obișnuită de școală”, declară Sorina Cojocaru, profesoară de informatică și TIC la gimnaziu la două școli din Craiova, Școala Gimnazială Decebal si Școala Gimnazială Elena Farago.
Programul va continua cu zece întâlniri online pe parcursul anului școlar, în cadrul cărora profesorii vor lucra colaborativ și vor realiza micro-experimente pedagogice, menite să aducă învățarea mai aproape de realitatea clasei. Vor testa intervenții scurte și aplicate direct la ore, precum tehnicile think – pair – share sau văd – cred – mă întreb. Aceste metode îi ajută pe elevi să devină mai conștienți de propriile procese de gândire și să înțeleagă conceptele în profunzime, dincolo de memorarea mecanică.
„Acest program mi-a deschis ușa către o reflecție mai profundă asupra a tot ceea ce ne oferă universul digital. Noi, profesorii, avem datoria să îi învățăm pe copii să discearnă ce le este util și sănătos, ce le poate fi dăunător, ce îi ajută să crească sau, dimpotrivă, le scade stima de sine sau productivitatea. E important să poată face diferența între ceea ce este real și ceea ce este fals. În învățământul primar, noi punem bazele formării copiilor. Îi ajutăm să-și dezvolte abilități de viață: integrarea, evoluția, gândirea critică, creativă, computațională și metacognitivă. Important este să-i arătăm copilului că explorarea este firească și valoroasă, dar că are nevoie de limite și echilibru. Doar așa va putea construi o perspectivă obiectivă asupra lumii în care trăiește”, explică Ioana David, învățătoare la Școala Gimnazială Nicolae Iorga din Baia Mare.
Cei 15 profesori predau materii precum istorie, biologie, TIC, informatică, limba engleză și franceză în învățământul primar și gimnazial și vin din 9 județe din toată țara: Bihor, Maramureș, Prahova, Dolj, Vâlcea, Sibiu, Bacău, Călărași și Ilfov.
De asemenea, profesorii vor testa o metodă rapidă de feedback pentru elevi, prin care aceștia vor învăța cum să dea feedback la finalul lecției. Fiecare astfel de experiment este urmat de reflecție ghidată, cu sprijinul colegilor și al mentorilor invitați.
La finalul programului, profesorii își vor prezenta experiențele și rezultatele în cadrul Festivalului Digital Predau Viitor ediția 2026, eveniment care reunește comunitatea extinsă de profesori, experți și actori din domeniul educației.
„Am învățat că este important modul în care folosim tehnologia și că tehnologia este un instrument, nu un scop. Îmi place să experimentez, să primesc și să ofer feedback. În această meserie este greu să lucrezi singur, de aceea e esențial să împărtășim lecțiile învățate din micro-experimentele noastre și să creștem împreună, prin dialog și reflecție”, declară Otilia Panfil, profesoară de informatică la Colegiul Național Dimitrie Cantemir din Onești.
Predau Viitor Fellowship a fost conceput de echipa noastră împreună cu Mitch Whitehead, filozof și designer de experiențe de învățare, cu experiență internațională în dezvoltarea de programe educaționale inovatoare.
„A fost o adevărată plăcere să lucrez la proiectarea unui program de formare pentru profesori din România, deoarece am o relație de lungă durată cu comunitatea educațională de acolo și am fost adesea inspirat de creativitatea, inovația și dorința lor de a se perfecționa, de a învăța și de a crește. Pentru mine, ca educator și designer de programe de învățare, a fost important să ne asigurăm că profesorii participanți beneficiază la maximum de timpul petrecut în cadrul programului de burse și că le oferim un spațiu și o oportunitate pentru învățare colaborativă, reflecție și construirea unei comunități. Mai presus de toate, am vrut să acord prioritate și să sprijin dezvoltarea competențelor pedagogice contemporane, cu impact și transformatoare”, spune Mitch Whitehead, CEO al SWUX LXD, studio de design al experiențelor de învățare.
Procesul este susținut de platforma educațională Predau Viitor, care oferă acces la resurse practice și la exemple concrete de aplicare. Participarea în program este gratuită, toate costurile de transport, cazare și masă fiind acoperite de organizatori.
Prin această inițiativă care devine proiect anual, ne propunem să susținem profesorii care doresc să treacă la un nou nivel de practică pedagogică, într-un cadru colaborativ și orientat spre impact direct în clasă.
Predau Viitor Fellowship, alături de Festivalul Digital Predau Viitor și Platforma de Cursuri Predau Viitor, este parte din angajamentul nostru de a susține profesorii și elevii din învățământul public obligatoriu să învețe și să facă educație la intersecții de competențe, precum gândire computațională, gândire critică, creativă și cultură democratică.
De peste 15 ani, dezvoltăm astfel de programe care îmbină competențe online și offline, oferind resurse, metode și formări care răspund nevoilor reale din clasă. Fellowship-ul continuă această direcție, oferind un cadru aplicat și colaborativ în care profesorii pot experimenta, reflecta și conduce schimbarea în comunitățile lor școlare.
Alături de alte inițiative precum Experience AI, Gândire Critică și Etică la Primar sau Incubatorul Civic Digital, programul dorește să contribuie la transformarea educației, bazată pe discernământ, autonomie și relații sănătoase între tehnologie, învățare și societate.
