Return to site

România câștigă premiul I la categoria Kick and Code în cadrul Competiției internaționale Meet and Code 2018

#meetandcode #codeEU @sap4good

În acest sfârșit de săptămână, în cadrul ceremoniei de desemnare a câștigătorilor Competiției Meet and Code 2018 organizată în Germania, Asociația Pro Teodor Murășanu din Turda a câștigat premiul I (și suma de 2.500 de EURO) la categoria Kick and Code cu evenimentul finalist „Scratch și... Gool!“.

Categoria Kick and Code a vizat evenimente care și-au propus să ajute la rezolvarea unor probleme din fotbal cu soluții IT sau să folosească fotbalul pentru a atrage elevii și astfel să îi aducă mai aproape de lumea programării și a tehnologiei.

Din toate cele 1.100 evenimente de programare și tehnologie finanțate în 2018 prin inițiativa Meet and Code în cele 22 de țări participante, 132 au ajuns în etapa a doua de jurizare în cadrul competiției. Doar 15 au fost desemnate finaliste, câștigând astfel 3 zile de ateliere dedicate (despre Project Management, Design Thinking, Competențe Media și SNAP!) la sediul companiei SAP din Walldorf - Germania, iar 3 dintre ele au câștigat locul I la categoriile Innovation, Diversity și Kick and Code.

La categoria Innovation, premiul I a fost acordat evenimentului “Build our own 3D Printer” organizat de The Globe Community Library at Stokesley (Marea Britanie) și la categoria Diversity, câștigător a fost “Master class «Profession of a programmer - a step into the future»” al Charitable Foundation "VETERAN" (Ucraina).

© Sascha Hauk

Evenimentul “Scratch și… Gool!” organizat la Școala Gimnazială ,,Teodor Murășanu” Turda de Asociația Pro Teodor Murășanu în colaborare cu Clubul Copiilor a fost desemnat în ianuarie finalist la categoria Kick and Code.

Premiul I la categoria Kick and Code reprezintă o recunoaștere importantă, la nivel internațional, a valorii echipei noastre, fapt care ne dă curaj și încredere să mergem mai departe pe drumul deschis de inițiatorii Meet and Code. În urma acestui rezultat fabulos am conștientizat, profesori și elevi, că putem realiza activități care să aducă fonduri importante școlii și să facă astfel procesul educativ mai atractiv, mai motivant. Sper ca pe viitor România să participe cu și mai multe proiecte, iar organizațiile care sprijină educația să se implice în număr și mai mare. - prof. înv. primar drd. Gabriela Ileana Crișan, coordonatorul evenimentului “Scratch și… Gool!”

Această recunoaștere la nivel european îmi reînflăcărează pasiunea pentru munca cu copiii, dar în același timp, mi-a deschis o nouă perspectivă, mai largă, mai pătrunzătoare asupra posibilităților care se deschid în acest domeniu și sper că voi putea în continuare să mă implic într-o măsură mai amplă în astfel de acțiuni. - domnul Bukos Istvan, coordonatorul Cercului de Informatică, Clubul Copiilor Turda

© Sascha Hauk

Activitățile din cadrul evenimentului au provocat 21 de elevi cu vârsta între 9 și 11 ani să joace fotbal prin reguli create chiar în limbajul de programare vizuală Scratch.

Început la Clubul Copiilor din Turda și sfârșit pe terenul de fotbal al școlii, evenimentul a fost susținut de studenți, părinți, precum și de echipa națională de handbal Potaissa Turda.

Toate activitățile din cadrul evenimentului câștigător pot fi descoperite pe site-ul creat chiar de unul dintre elevii participanți: https://bogdanmin8.wixsite.com/proiecteprogramare/scratch-si-gool.

Orice instituție școlară are obiective foarte clare și bine definite în vederea menținerii și ridicării standardelor în toate aspectele didactice. Astfel, și instituția noastră și-a propus valorificarea potențialului creativ al propriilor elevi atât în activitățile școlare, cat și în cele extrașcolare. Rezultatele pozitive obținute ne confirmă munca asiduă depusă de profesori-elevi și ne motivează pentru viitor. Felicitări tuturor! - director Școala Gimnazială Teodor Murășanu, Gianina Silvia Matei

Inițiatorii Meet and Code

Meet and Code este inițiată și finanțată de compania SAP în parteneriat cu: Haus des Stiftens GmbH prin portalul IT Stifter-helfen, Asociația Techsoup și alte organizații partenere din reţeaua TechSoup Europe. În România, inițiativa Meet and Code este derulată de Asociația Techsoup, susținătoare a activităților Europe Code Week în România.

Compania SAP facilitează inițiativa Meet and Code oferind suport financiar și alte resurse.

TechSoup Europe face parte din reţeaua TechSoup Global Network și este un conector între universul noilor tehnologii și implementarea de schimbări în societate. Reţeaua din Europa este formată din 28 de organizaţii partenere care sprijină 250,000 de organizaţii non-profit în 48 de ţări.

Despre Asociația Techsoup

Din 2010, Asociația Techsoup creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.

Mai multe despre misiunea organizației și proiectele Asociației Techsoup pe www.asociatiatechsoup.ro

Puteți afla mai multe detalii despre program și de la Ana Stamatescu,  Digital Education Coordinator  Asociația Techsoup .

Descoperă cum a fost Meet and Code 2018 România, în poze, aici: album poze Facebook Asociația Techsoup

All Posts
×

Almost done…

We just sent you an email. Please click the link in the email to confirm your subscription!

OKSubscriptions powered by Strikingly