Return to site

Peste 5.000 de ore de programare și descoperire a tehnologiei prin evenimentele Meet and Code 2018 în România

#meetandcode #codeEU @sap4good

Inițiativa coordonată în România de Asociația Techsoup, susținătoare a activităților Europe Code Week, a ajuns la 70 de evenimente de tehnologie și programare finanțate dintr-un fond de 21.000 EURO, susținut de compania SAP și TechSoup Europe.

În cele 22 de țări europene participante, inițiativa Meet and Code a finanțat în perioada Europe Code Week (6-21 octombrie 2018) 1.100 de evenimente de tehnologie și programare la care au participat peste 50.000 de copii și tineri.

Aflată deja în cel de-al doilea an, Meet and Code a crescut semnificativ față de 2017: numărul de evenimente și orașe, precum și numărul de participanți au crescut cu aproximativ 80%. Procentul de participarea al fetelor la evenimente a rămas ridicat, la 40%.

Scopul declarat al Săptămânii Europeane a Programării - Europe Code Week este: programare și alfabetizarea digitală pentru toți. Obiectivul acestei mișcări susținute de Comisia Europeană este implicarea și promovarea organizații non-profit mici și locale și inițiative independente în zonele urbane și rurale. În acest context, în cadrul Meet and Code 2018, aproape unul din patru evenimente a avut loc în orașe cu mai puțin de 10.000 de locuitori și alte 19% în orașe cu 10.000 până la 50.000 de cetățeni. Mai mult, 56% din evenimentele finanțate nu ar fi avut loc fără finanțarea Meet and Code.

În cele 16 zile ale Europe Code Week, un total de 3.645 de elevi și tineri din România au participat la cele 70 de evenimente finanțate în care au descoperit tehnologia și programarea altfel decât au făcut-o până în acest moment, prin hackathoane la liceu, cursuri de introducere în Scratch pentru elevi din clasele primare din zone rurale, construire de aplicații pentru comunitate, robotică sau ateliere de storytelling digital.

70 de evenimente Meet and Code organizate în 27 de județe ale României, cu cele mai multe evenimente organizate în Prahova, Cluj, Bihor și Dolj.

Evenimentele Meet and Code: mai mult decât programare

Ne-am dorit să organizăm un eveniment la care elevii de gimnaziu să învețe noțiuni de programare adaptate vârstei lor. Am urmărit de asemenea să dezvoltăm la elevi abilități precum: gândirea critică, creativitatea, lucrul în echipă, abilități de prezentare a produselor realizate astfel încât aceștia să devină competitivi în acest domeniu. - Gabriela Blaga, profesor organizator al evenimentelor Code with your team și Primii pași în programare la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț.

În urma feedback-ului primit de la copii, după fețele și ochii lor, ne-am dat seama că evenimentul a fost un real succes! A fost primul dintr-un lung șir. - Alexandra Miricioiu, profesor organizator al evenimentului Let’s discover coding la Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște.

La Aninoasa, întreaga școală a fost cuprinsă de febra Meet and Code. Laboratorul de informatică a devenit neîncăpător pentru elevii care doreau să participe la activități. Primii pași pe drumul programării l-au făcut chiar și elevii din clasa pregătitoare. - Didina Botgros, profesor organizator al evenimentului Învățăm programare cu Arduino la Şcoala Gimnazială Sf.Varvara Aninoasa

Este o altă educație, bazată pe practică transdisciplinară, muncă în echipă, motivantă și interactivă atât pentru copii, cât și pentru mine iar elevii vin cu mai mare drag la orele de informatică. Totodată, trebuie să recunosc că este un sentiment extraordinar să fii apreciat după muncă atât de elevi, cât și de către părinți. - Timea Kabai, profesor organizator al evenimentelor CNIS Kick&Code și Scratch & Robo la Colegiul National Ioan Slavici Satu Mare

Cu siguranță ne-a fost îmbunătățit spiritul de lucru în echipă, dragostea pentru informatică și înțelegerea oportunităților aduse de acestea! Această experiență a fost complet nouă pentru mine, fiind tipul de activitate pe care visez de mult timp. - Miruna, participantă la evenimentul CNIS Kick& Code, Satu Mare.

Cele 22 țări europene parte din inițiativa Meet and Code 2018 au fost: România, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Anglia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Kazahstan, Macedonia, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Elveția și Ucraina.

Competiția Meet and Code 2018

În plus față de finanțările acordate, un juriu internațional va premia în noiembrie, în cadrul Meet and Code, cele mai creative și originale 15 evenimente din toate cele 22 de țări participante. Premiile se vor acorda pentru 3 categorii: Kick and code, Innovation și Diversity. Doi reprezentanți din fiecare organizație câștigătoare vor fi invitați în februarie la un eveniment final de două zile la sediul companiei SAP din Walldorf iar primul câștigător din fiecare categorie va primi un premiu de 2.500 de EURO.

Cele 6 evenimente din România care au intrat în jurizarea internațională:

1) CNIS Kick&Code organizat de Asociația Părinților “Ioan Slavici” Satu Mare (pe baza votului public, la categoria Kick and Code)
2) Hackathon organizat de Asociația Cuziști Implicați (pe baza votului public, la categoria Innovation)
3) IT & Hope for Kids with autism organizat de Family Hope Autism (pe baza votului public, la categoria Diversity)
4) Scratch și… Gool! organizat de Asociația Pro Teodor Murășanu (alegerea Asociației Techsoup, la categoria Kick and Code)
5) ITProMed - tehnolgoia în sprijinul asistenței medicale organizat de Asociația Părinților Ion Cantacuzino (alegerea Asociației Techsoup, la categoria Innovation)
6) We help by coding! organizat de Asociația We help! (alegerea Asociației Techsoup, la categoria Diversity)

Inițiatorii Meet and Code

Meet and Code este inițiată și finanțată de compania SAP în parteneriat cu: Haus des Stiftens GmbH prin portalul IT Stifter-helfen, Asociația Techsoup și alte organizații partenere din reţeaua TechSoup Europe. În România, inițiativa Meet and Code este derulată de Asociația Techsoup, susținătoare a activităților Europe Code Week în România.

TechSoup Europe face parte din reţeaua TechSoup Global Network și este un conector între universul noilor tehnologii și implementarea de schimbări în societate. Reţeaua din Europa este formată din 28 de organizaţii partenere care sprijină 250,000 de organizaţii non-profit în 48 de ţări.

Despre Asociația Techsoup

Din 2010, Asociația Techsoup creează și oferă resurse IT și experiențe de învățare a tehnologiei pentru organizații nonprofit, tineri și profesori. Asociația Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.

Mai multe despre misiunea organizației și proiectele Asociației Techsoup pe www.asociatiatechsoup.ro

Cele 52 de organizații neguvernamentale finanțate în cadrul inițiativei Meet and Code 2018:

  • Asociația Prietenii Bibliotecii Județene Cluj, Cluj
  • Asociația Respect Școala, Iași
  • Asociaţia Ai voință, Ai putere, Călărași  
  • Asociaţia Cartea Daliei, Cluj
  • Asociaţia Clubul de Astronomie și Științe Spațiale, Bihor
  • Asociaţia Colegiului Național Mircea cel Bătrân, Vâlcea
  • Asociaţia Culturală Branart, Dolj
  • Asociaţia Cuziști Implicați, Vrancea
  • Asociaţia de Dezvoltare Durabilă Focul Viu Focșani, Vrancea
  • Asociaţia de părinți "Învățător Radu Ion" Vadu Părului, Prahova
  • Asociația de părinți Eminesciana, Bihor
  • Asociaţia de Părinți Lațcu Vodă, Suceava
  • Asociaţia de părinți Liceul Teoretic "Andrei Bârsean", Mureș
  • Asociaţia de părinți Mihai Bravul Craiova, Dolj
  • Asociaţia de Tineret ECOTIM, Olt
  • Asociaţia Edulier, Ilfov
  • Asociația Elevilor Club LMV Ploiești, Prahova
  • Asociaţia Etic, Cluj
  • Asociaţia EUROLIFE, Gorj
  • Asociația Filantropia Ortodoxă Cluj-Napoca Filiala Dej, Cluj
  • Asociația Freedom Smile, București
  • Asociația GALATZI 2020, Galați
  • Asociația Iubesc Ploieștii, Prahova
  • Asociația Liceul Ionel Perlea, Ialomița
  • Asociația Micul Gates, Vâlcea
  • Asociația Părinților Ioan Slavici, Satu Mare
  • Asociația Parinților Grigore Moisil, Bacău
  • Asociația Părinților Cantacuzini Târgoviște, Dâmbovița
  • Asociaţia Parinților din Liceul Teoretic Aurel Lazăr Parentes, Bihor
  • Asociaţia Părinților din Școala Radovanu, Călărași
  • Asociaţia Părinților Ion Cantacuzino, Argeș
  • Asociaţia Părinţilor Şcoala Gimnazială Sf.Varvara Aninoasa, Hunedoara
  • Asociaţia pentru Dezvoltare și Mediu ADEMED, Prahova
  • Asociația Pro Teodor Murășanu, Cluj
  • Asociația ROBOCLUB, Teleorman
  • Asociația Română Pentru Sprijin și Inițiativă Comunitară, Prahova            
  • Asociația Șansa Ta, Ilfov
  • Asociația Științescu Hub Sibiu, Sibiu       
  • Asociația Studium Dimitrie Cantemir Onești, Bacău     
  • Asociația Tinerilor din Valea Doftanei, Prahova  
  • Asociația Turul Madar, Covasna
  • Asociația VOCEA NATURII, Dolj  
  • Asociația We Help!, Sibiu            
  • Clubul de Ecologie și Turism Moldavia,  
  • Euro Education Federation, Dolj
  • Family Hope Autism, Galați        
  • Fundația Culturală De Pe Lângă Biblioteca Gheorghe Șincai, Bihor            
  • Fundația de Ecologie și Turism Potaissa, Cluj       
  • Fundația INFOMAT, Neamț        
  • Liga studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, Timiș          
  • Asociaţia Un strop de fericire, Prahova     
  • Asociaţia Viitor trecutului nostru, Vaslui

Puteți afla mai multe detalii despre program și de la Ana Stamatescu, Digital Education Coordinator Asociația Techsoup.

Descoperă cum a fost Meet and Code 2018, în poze, aici: album poze Facebook Asociația Techsoup

All Posts
×

Almost done…

We just sent you an email. Please click the link in the email to confirm your subscription!

OKSubscriptions powered by Strikingly